Am avut o sarcina oarecum lina, fara batai de cap. Am urmat cursuri prenatale Lamaze, am schimbat doctorul ca sa faca echipa cu moasa dorita, am facut plan de nastere. La ultimul control la moasa, mi-a spus ca in maxim o saptamana voi naste. Si a avut dreptate, peste trei zile s-a intamplat -cu dubla circulara de cordon si mana pe langa cap, micul om a venit sa ne cunoasca 🙂
Dupa nastere, se sta in maternitate oarecum standard trei zile – in ultimii ani am vazut ca unele maternitati au redus la 2 in cazul nasterilor naturale. Am nascut la un spital privat, unde erau o groaza de persoane care ne vizitau zilnic: asistente si doctor de pe sectia de neonatologie, ginecolog (cel cu care am nascut si cel de garda), doamna care facea curatenie, doamna care aducea si strangea masa. Si, cel mai important, exista un buton pe care daca il apasam, cineva venea sa ma ajute cu orice ar fi aparut.
Si a venit mult asteptatul moment al externarii. Dupa decazare insa, nu am mai avut nici butonul de panica, nici asistentele care roiau in jurul nostru. Eram doar noi trei, toti emotionati, bebelusul care abia se adaptase la viata in spital era acum intr-un loc nou, salteaua patutului avea inca folia pe ea, masuta de infasat la fel, pachetul de scutece era nedesfacut…liniste. Panica.
Bebelusul incepe sa planga isteric, eu ma agit, sotul incearca sa ma calmeze si zice sa sunam moasa. Mi se pare prea devreme sa o deranjez, nici n-am ajuns bine acasa si deja ma plang!?!?! Hai ca mai rezistam un pic. Cand plansetele au atins cote mai rdicate, am sunat. Ne-a spus ca era normal, facea parte din adaptarea la noul mediu. Continuam ce facusem, asigurata ca suntem „in grafic”. Ma dureau toate cele de la atata stat in pat, insa eram macar linistita cand bebelusul sugea si dormea pe mine.
Tare bine mi-ar fi prins atunci o doula post-partum, care sa fi venit acasa la noi dupa externare, sa ne fi ajutat sa ne punem gandurile in ordine, sa ne fi ajutat sa punem copilutul in sling si sa iesim increzatori afara, nu tot ingrijorati ca ceva nu facem bine (de iesit am iesit oricum, dar era placut sa fi fost liniste mai mult de 30-45′). Sau sa ne fi facut o mancare calda. Am fi platit cu drag pentru aceasta incurajare si liniste mentala. De aceea, cand am vazut anutul pentru curs, nu am stat pe ganduri 🙂